VIAȚA - ADEVĂR sau MINCIUNĂ?
Chiar dacă poate părea pompos, ca un titlu de carte sau de film, el exprimă adevărul. De prea multe ori ne trăim viața din minciună în minciună, iar problema este că putem jura că nu e adevărat că mințim, ci că este cea mai reală și adevărată viață pe care o putem avea.
Începând de la răspunsurile stereotipe pe care le dăm, continuând cu răspunsurile politically correct (adică spunem ce credem că va fi pe placul celorlalți, să nu-i supărăm), până la a ne apăra cu înverșunare imaginea pe care ne-am creat-o și pe care o impunem celorlalți, viața noastră se desfășoară așa, ca o țesătură de neadevăruri servite pentru că așa trebuie; iar problema e că suntem convinși că așa este normal, deci e bine.
Oamenii care spun adevărul tot timpul sunt considerați incomozi, insensibili, răi, și sunt cu atât mai respinși cu cât adevărul spus zguduie mai tare fundația minciunii.
Unii pot să jure că își iubesc copiii, dar tot ce fac este să le impună ce să facă și cum să fie, să le blocheze inițiativa și creativitatea și să le dicteze viața așa cum „știu” ei că e mai bine, doar ce știu copiii și tinerii, nu?! Când impui ceva cuiva, aceea nu este iubire, este control. Iubirea este adevăr, controlul este minciună.
Alții vor povesti cât de fericită este familia lor, dar acasă este un război permanent al orgoliilor, un câmp de bătălie în care fiecare vrea să demonstreze că el are dreptate și că celălalt habar nu are de nimic. Asta nu e iubire, e orgoliu. Iubirea este adevăr, conflictul este minciună.
Unii oameni își fac un titlu de glorie din a-i corecta într-una pe ceilalți, indiferent dacă o fac când vorbesc direct sau când simt nevoia să comenteze într-una la orice spun, scriu sau fac alții. Nevoia de a comenta arată că nu ascultă cu adevărat ce are de spus celălalt, că nu-i interesează, de fapt, ce are de spus, ci vor să impună cu orice preț adevărul lor. Când nu ne interesează de alții ci doar să ne impunem punctul de vedere, aceea nu este iubire; este frustrare, este imaturitate, este lipsă de respect. Adică e minciună.
Ca să ne dăm seama că (ne) mințim e nevoie de un anumit grad de conștiență și de maturitate, de un nivel crescut de educație și conștiință. Unii vor continua să comenteze chiar și la acest material, semn că fie nu au vrut să-l citească sau să-l urmărească (doar ei știu totul mai bine!), fie au scos din context ceva ce i-a deranjat și continuă să facă ce știu ei mai bine: să-i pună la punct pe ceilalți.
Ca să îți dai seama că trăiești în minciună, să accepți asta și să începi să faci schimbări fără să pierzi vremea cu comentarii și atacuri la adresa celor care au alte păreri, e nevoie de un grad de maturitate crescut. Doar un om matur emoțional și spiritual acceptă că a trăit în minciună și acceptă să facă schimbări importante în viața lui. Ceilalți vor nega că trăiesc în minciună, vor jura că e adevărul și vor avea pretenția ca ceilalți să se schimbe.
Un om în adevăr este liniștit, calm, sănătos la toate nivelurile; nu simte nevoia să comenteze, să contrazică. La el ceea ce gândește e același lucru cu ceea ce zice sau face.
Un om în minciună este agitat tot timpul, caută noi și noi metode de a (se) impune, de a controla părerea celorlalți despre cine este și ce face, comentează într-una, critică, contrazice și vede doar urâtul în orice om și situație. La el una gândește și cu totul altceva zice sau face.
Te invit să urmărești emisiunea în care am abordat acest subiect sensibil pentru ego. Este o discuție cu Codruța Belean la „Câte-n Lună și-n stele”. Emisiunea a fost transmisă de Tv Arad joi, 13 iunie 2024.
Binețe, Om matur!
Edith Elisabeta Kadar
lunasistele/videos/8094544713910612